Interpretarea contractelor este operatia de determinare si clarificare a continutului contractului, a clauzelor sale, in scopul stabilirii drepturilor si obligatiilor nascute din acesta, privitor la care este posibil sa existe un litigiu intre partile contractante.
Interpretarea contractelor este reglementată de Codul Civil
Calificare – prima problema care trebuie rezolvata este calificarea contractului; incadrarea lui intr-o anumita categorie determina un anumit regim juridic, prin care se deosebeste de alt contract, din alta categorie.
Regulile de interpretare – de multe ori calificarea contractului este insuficienta. Neclaritatea, echivocul si obscuritatea clauzelor sale pot persista.
De aceea, interpretarea contractelor este reglementata prin cateva reguli sau prevederi cu caracter supletiv sau de recomandare inscrise in art.970 alin.2 si art.977-985 din Codul Civil. Astfel exista:
1. Reguli de stabilire a vointei reale a partilor contractante
Reguli de stabilire a vointei reale a partilor contractante (art.977 Cod Civil): „Interpretarea contractelor se face dupa intentia comuna a partilor contractante, dar nu dupa sensul literal al termenilor”.
Sarcina de a dovedi ca vointa reala este alta si nu corespunde cu vointa declarata revine partii interesate. Art.977 este completat cu art.982: „Toate clauzele conventiei se interpreteaza unele prin altele, dandu-se fiecareia intelesul ce rezulta din actul intreg”.
2. Reguli de interpretare a clauzelor confuze sau contradictorii:
– cand o clauza este primitoare de doua intelesuri se va interpreta in sensul ce poate avea un efect si nu in acela care ar duce la inlaturarea ei (art.978 Cod Civil);
– termenii susceptibili de doua intelesuri se interpreteaza in sensul care rezulta din natura contractului (art.979 Cod Civil);
– clauzele indoielnice se interpreteaza dupa obiceiul locului incheierii contractului (art.980 Cod Civil);
– atunci cand exista indoiala, clauzele se interpreteaza in favoarea celui care se obliga, adica a debitorului (art.983 Cod Civil);
– oricat de generali ar fi termenii contractului, acesta are ca obiect numai prestatiile la care partile s-au obligat (art.984 Cod Civil);
– atunci cand in contract se da un exemplu pentru explicarea obligatiilor, nu se restrange numarul si intinderea acestora la exemplul dat (art.985 Cod Civil).
3. Reguli de interpretare a clauzelor tacite care completeaza contractul:
– clauzele obisnuite intr-un contract se subinteleg, chiar daca nu sunt stabilite expres de partile contractante (art.981 Cod Civil);
– contractele obliga partile contractante „nu numai la ceea ce este expres intr-insele, dar la toate urarile, ce echitatea, obiceiul sau legea da obligatiei, dupa natura sa” (art.970 alin.2 Cod Civil).
Accesati serviciile HR din cadrul companiei noastre pentru completarea informațiilor privind interpretarea contractelor!