1 copil pe saptamana arde în România. Poate părea șocant, dar, din păcate, acestea sunt statisticile în România ultimilor ani.
O locuință sau o gospodărie în flăcări (precum cele 22.500 în România din 2010 încoace) înseamnă întotdeauna o mare dramă. Dar ce se întâmplă când un copil e înăuntru și nu mai poate fi salvat? Adevărul e că rareori copiii mor din cauza focului în sine. În schimb, ei se luptă să scape, se zbat pentru viața lor. Dar mor încet, agonizant, asfixiindu-se cu monoxid de carbon, fum și alte gaze toxice. Apoi, căzuți la pământ, devin o pradă ușoară pentru flăcări. Totul pentru că părinții, de cele mai multe ori, îi lasă singuri în casă și încuiați.
Nu privi aceste pagini ca pe un website. Citește-le ca pe câteva sfaturi din partea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, din partea unor oameni care au copii și familii. Și, poate și mai important, împarte-le și cu alții care nu le pot citi.